copilaria..

In ultima vreme m-am gandit tot mai mult la perioada copilariei. Poate s-a intamplat pentru ca am realizat cat de mult mi-a evoluat viata, de rutina in care m-am scufundat facand nimic si practic, lovit de contrastul oferit de generatia de astazi. Ce fericita eram…cat de bine era. cat de fraieri sunt cei ce pierd acum atatea amintiri frumoase. Personal ma regasesc in majoritatea celor scrise de Ion Creanga, am fost si eu la furat de cirese, la scaldat, la colindat, la sanius, ba mai mult, am si alte amintiri decat a relatat el In cate seri nu m-a gasit mama in fata blocului in zilele de iarna printre bulgari , uda pana la piele .
Viata era mai simpla, dar era mult, mult mai frumoasa. Acum doar faptul ca ai de unde alege iti complica oarecum totul. . Si noi ne imaginam cum e sa fim adulti, dar parca nu se ajungea pana aici. Care fata nu s-a incaltat cu pantofii cu toc ai mamei si nu i-a folosit rujul in oglinda de la baie? Dar chiar si asa, acum avem in fata o generatie crescuta integral post-revolutie in aceasta democratie sau iluzie traita de unii. Trist e din nou, ca aceasta generatie de azi va fi viitorul de maine.
Revenind la copilarie…orice problema isi avea o rezolvare: tot ce trebuia sa faci era sa te pui jos si sa plangi. Atat. Parintii iti erau tot timpul aproape, nu emigrati pentru a fii sclavii altora. Iubirea adevarata nu se cumpara, faptul ca nu esti alaturi de copilul tau macar in primii lui 15 ani il va marca intreaga viata.